Click wisely: promoting online safety during European Cybersecurity Month

Hilda a primit un mesaj text de la banca sa, prin care i se solicita să acceseze un link pentru a împiedica blocarea cardului său bancar. Ea a urmat instrucțiunile, pentru ca ulterior să descopere că banii fuseseră transferați din contul său bancar. Povestea ei ne reamintește cât de mult ne poate costa un mesaj aparent legitim și de ce este important să știm cum să identificăm amenințările online.
Ne petrecem o mare parte a timpului online. Trecerea la o lume digitală a adus cu sine multe oportunități, dar și multe provocări, printre care insecuritatea cibernetică. Pe toată durata lunii octombrie are loc campania paneuropeană anuală dedicată promovării securității cibernetice în rândul cetățenilor și al organizațiilor din UE. Cu acest prilej se organizează numeroase activități în numeroase locații.
Campania, coordonată de Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), de Comisie și de țările UE, reunește sute de parteneri din Europa și din afara acesteia. Puteți participa la conferințe, ateliere, cursuri de formare, webinare, prezentări și nu numai, organizate pentru a sensibiliza publicul și pentru a facilita schimbul de bune practici. Anul acesta, accentul este pus pe phishing, o metodă care constă în a păcăli oamenii să divulge informații cu caracter personal sensibile, cum ar fi coordonatele contului bancar și parolele. Aceasta este principala metodă de intruziune inițială utilizată în atacurile cibernetice.
Cei care lansează atacuri cibernetice încearcă să fure date, să-i spioneze pe utilizatori, să dezactiveze sau să manipuleze calculatoare etc. Ei vizează nu doar computerele personale, ci și rețele întregi, și pot fi hackeri individuali, grupuri de hackeri sau chiar entități statale. Există multe modalități prin care vă puteți proteja de astfel de amenințări:
🔒 gestionați-vă corect parolele
🗃️ faceți regulat copii de siguranță ale datelor dumneavoastră
🪪 ajustați-vă setările de confidențialitate și
🦹 protejați-vă împotriva ingineriei sociale (o formă de manipulare psihologică).
UE abordează aceste provocări prin intermediul politicilor sale în materie de securitate cibernetică și al strategiei sale de securitate cibernetică. Acestea au ca scop combaterea amenințărilor la adresa securității cibernetice, îmbunătățirea rezilienței și consolidarea răspunsului UE la atacurile cibernetice, contribuind astfel la protejarea cetățenilor și la construirea unei societăți digitale puternice. În ianuarie 2026, Comisia a propus revizuirea Regulamentului privind securitatea cibernetică pentru a consolida și mai mult capacitățile și reziliența UE în materie de securitate cibernetică prin sporirea securității lanțurilor de aprovizionare cu tehnologie a informației și comunicațiilor și prin luarea măsurilor necesare pentru a se asigura că produsele digitale care ajung la cetățenii UE sunt sigure încă din faza de proiectare.
Informații suplimentare
Luna europeană a securității cibernetice
Economia și societatea digitală